duminică, august 13, 2006

Două lumi

Am făcut fotografia asta anul trecut, într-o duminică de august, pe Via dei Condotti din Roma, aproape de Piazza di Spagna. Eram în luna de miere (şi Doamne, ce lună de miere a fost!) împreună cu Theo.

Tocmai vizitasem Memorialul John Keats şi ne pregăteam să străbatem una dintre cele mai populare artere romane (moda la superlativ) când privirea mi-a fost atrasă de o cerşetoare prea obosită ca să mai ţină capul sus. Fără să stau prea mult pe gânduri, am pus aparatul la ochi şi am apăsat pe declanşator. Imaginea mi s-a părut interesantă pentru că femeia stătea chiar în faţa vitrinei magazinului Prada. Îşi alesese foarte bine locul, pentru că zilnic Via Condotti atrage ca un magnet zeci de mii de turişti din toată lumea.

Am revăzut fotografia după două săptămâni, când am descărcat-o pe computer...şi amintirea senzaţiei pe care am avut-o atunci împreună cu Theo a revenit, mai proaspătă ca oricând. Erau acolo două lumi, făcute parcă să nu se întâlnească niciodată. Două lumi între care distanţa e uriaşă.

Pe timpul verii sunt aproximativ 1 milion de turişti care vizitează Roma. Aproape toţi văd "spectacolul" ăsta dacă se plimbă prin oraş, indiferent de zone. Însă imaginea mi s-a părut cumva pitorească şi tristă în acelaşi timp şi de-asta am vrut să v-o împărtăşesc. Nu ştiu ce naţionalitate avea femeia, însă în afară de ea am mai avut parte de întâlniri cu mulţi cerşetori români...Voi reveni cu o poveste separată despre o întâmplare interesantă cu un "cerşetor" în trenul Roma - Florenţa.

Mi-am adus aminte de cerşetoarea de la Prada ieri, când l-am văzut pe Fran - fosta glorie a echipei de fotbal Deportivo La Coruna - în parcarea aeroportului Henri Coandă din Bucureşti. Proaspăt sosit în România, cu câteva echipe de filmare de la "ştirile sportive" ale canalelor româneşti de televiziune pe urmele lui, Fran a avut parte de o experienţă cel puţin stânjenitoare. Două cerşetoare, mamă şi fiică, i-au cerut 5 euro într-o italiană-spaniolă greu de înţeles. Am citit pe faţa lui că nu se simţea bine în postura în care era pus. "Le dau 5 euro, însă opriţi camerele de filmat"...a spus Fran. Şi camerele s-au oprit.

Nu ştiu cine e Fran şi ce caută în România. M-ar fi interesat totuşi să aflu mai multe despre el. "Fosta glorie a echipei Deportivo La Coruna" este formula utilizată de editorii jurnalelor sportive de la ProTV, Antena 1, RealitateaTV, Etc.TV...În rest, prea multe amănunte despre activităţile lui Fran, trecute sau prezente, n-au oferit. Slăbuţ cu backgroundu'! În schimb, am urmărit evenimentul cu cerşetoarele relatat extensiv pe la toate "jurnalele sportive" de seară. Şi nu cred că mă înşel, relatat cu o oarecare satisfacţie de reporterii şi editorii sportivi, tocmai pentru "ineditul" situaţiei.

Mi-e dor de nişte ştiri adevărate din sport(uri). La "Jurnalele" de seară aş vrea să văd reporteri care trec dispreţuitor pe lângă mondenităţi - "lumea" predominantă la ştirile sportive - şi se opresc să fotografieze "lumea" sportivă. Evident, cer prea mult. Sunt şi de data asta în minoritate, pentru că trăiesc în "lumea" mea. Mă discriminează cineva?

2 Comments:

Anonymous Anonim said...

Da, te discrimineaza toate televiziunile. Si pe mine la fel. Astia care vrem stiri sportive cu sport. Ce tampiti suntem! Ba Gigi, n-ar fi mai bine sa-ti faci tu televiziunea ta si sa-i acorzi exclusivitati tot timpul?

9:51 a.m.  
Blogger Virgil said...

Musha,
Mulţumesc de comentariu. Cred că va mai dura mult şi bine până vom putea ocoli GigiTV în favoarea altor posturi cu ştiri adevărate din sport. Deocamdată "George" se simte foarte bine acolo unde e, adică pe alte (aproape toate) canalele. Am citit chiar azi în Evenimentul Zilei.
Evident, alături de colegii lui de sondaj.

Mulţumesc şi o zi bună în continuare!

11:43 a.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home